VIDEO Klaus Iohannis, un nou atac la PSD: '10 august, una din marile tragedii! Guvernul să se abțină de la acțiuni de forță'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 10-08-2019 12:03
Actualizat: 10-08-2019 13:04

Klaus Iohannis a vorbit, la un an de la evenimentele din 10 august 2018, despre ”tragedia” care s-a întâmplat în Piața Victoriei, pe care a numit-o ”una din marile tragedii post-decembriste”. La demararea campaniei de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale, președintele a anunțat că este gata, după alegerile parlamentare, să strângă o majoritate guvernamentală.

Iohannis a cerut Guvernului PSD să se abțină, la protestele de astăzi, să îi atace pe manifestanți.

Citește și: Gabriela Firea reacționează! ‘Nu fug de răspundere’

”Am început împreună cu PNL campania de strângere de semnături. Foarte multă lume şi sunt bucuros că începem cu dreptul această acţiune. Sper să vină cât mai mulţi români şi să semneze pentru candidatura mea. Am nevoie de acest semnal din partea românilor, vreau să continuăm împreună. Este important în acest moment să subliniez 'împreună', fiindcă împreună trebuie să reconfigurăm statul român. PSD a dus România aproape de eşec. Este clar: aşa nu se mai poate, trebuie să reconstruim aproape tot. Suntem dispuşi, sunt dispus, ştiu cum trebuie să facem şi sunt convins că după alegerile parlamentare, fie la termen sau poate chiar anticipate, voi coagula o echipă puternică din PNL, din alte partide de Opoziţie, cu care să începem să facem România normală, să facem România bine.

Citește și: Alexandru Cumpănașu reacționează! ‘Nu avem certitudinea că Alex este decedată sau în viață’

10 august - acum un an s-a întâmplat ceva ce a început foarte frumos. Românii au venit să demonstreze paşnic, după aceea am intrat într-una din marile tragedii post-decembriste. Guvernul pesedist şi-a atacat propriii cetăţeni cu bâte, gaze lacrimogene, români care au demonstrat paşnic au fost atacaţi de Guvernul României. Eu nu-mi doresc să se mai întâmple aşa ceva niciodată.Trebuie să vedem cine a dat comanda politică pentru aşa ceva, ceva inimaginabil, şi îmi doresc tare mult că dacă astăzi are loc o manifestare de comemorare a ce s-a întâmplat anul trecut să fie frumoasă, paşnică şi sper foarte mult ca de data aceasta Guvernul să se abţină de la acţiuni de forţă şi să nu facă decât ceea ce trebuie să facă, să păstreze ordinea cu calm. Intrăm în campanie electorală.”, a spus Klaus Iohannis.

Citește și: Afirmații făcute de Cozmin Gușă! ‘E vorba de resurse, contracte funcții’ .