Liverpool a anunţat că portarul Alisson Becker nu va juca în meciul cu Chelsea Londra

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 10-08-2019 14:09

Clubul Liverpool a anunţat că portarul Alisson Becker nu va juca în meciul cu Chelsea Londra, contând pentru Supercupa Europei, din cauza unei accidentări la gambă, potrivit news.ro.

Alisson s-a accidentat vineri, la partida cu Norwich City, şi a fost înlocuit cu Adrian în minutul 39.

Citește și: Afirmații făcute de Cozmin Gușă! ‘E vorba de resurse, contracte funcții’

“Nu am ce să spun negativ despre meci, cu excepţia accidentării lui Ali. Evident, nu este ceva bun pentru noi, dar va trebui să vedem cât de gravă este situaţia şi apoi va trebui să o acceptăm. Este gamba. Nu mai putea continua, ceea ce nu este un semn bun. Vom vedea. Miercuri (n.r. – la Supercupă) nu va juca. Pot spune asta de acum”, a declarat tehnicianul Jurgen Klopp.

Supercupa Europei se va disputa în data de 14 august, la Istanbul. Liverpool este deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, iar Chelsea Londra este câştigătoarea Ligii Europa.