Premierul danez anunță înăsprirea controalelor la frontiera cu Suedia

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 14-08-2019 23:34

Premierul danez Mette Frederiksen a anunțat miercuri că toate controalele de la frontiera cu Suedia vor fi înăsprite în contextul atacurilor care au avut loc la Copenhaga luna aceasta, relatează site-ul postului BBC, potrivit Mediafax.

Doi bărbați cu cetățenie suedeză au fost acuzați pentru cele două atacuri comise.

Mette Frederiksen a informat că vrea să protejeze Danemarca într-o modalitate "mai bună și mai inteligentă".

Citește și: Partidul Popular spaniol păstrează cu ajutorul extremei drepte conducerea regiunii Madrid

"Nu putem avea o situație în care călătorești din Suedia în Danemarca și plasezi bombe în mijlocul capitalei noastre", a declarat Frederiksen.

"Criminalii sunt ținta, nu oamenii obișnuiți care călătoresc dintr-o țară în alta", a adăugat aceasta.

O persoană a fost rănită uşor în urma exploziei de săptămâna trecută, care a distrus uşile şi ferestrele intrării principale în clădirea situată în apropiere de centrul capitalei Copenhaga.