Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: Jucăm cu adversari foarte puternici meci de meci

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 18-08-2019 11:10

Imediat după meciul cu Sepsi, încheiat la egalitate, 1-1, gândurile lui Dan Petrescu s-au îndreptat către play-off-ul Ligii Campionilor, acolo unde CFR Cluj va înfrunta campioana Cehiei, Slavia Praga.

Antrenorul campioanei României crede că, dacă va reuşi să se califice în grupele celei mai importante competiţii intercluburi din Europa, va fi echivalentul unei performanţe unice în fotbal: ”Normal că toţi jucătorii sunt periculoşi de la ei, toţi (n.r. - de la Slavia). Celtic are 100 de milioane buget şi tot aşa. Jucăm cu adversari foarte puternici meci de meci şi trebuie iar să ne autodepăşim dacă vrem un miracol. Dar mi se pare penibil să câştigi patru meciuri cu patru echipe ca să ajungi în Champions League, patru echipe mai bune. Asta cum naibii să o faci? Dacă o faci, e ceva ce nu a mai existat în fotbalul românesc" , a spus Dan Petrescu, citat de Telekom Sport, conform Mediafax.

Pentru a se califica în grupe, campioana României trebuie să treacă în dublă manşă de patru adversare. Până acum, CFR Cluj a eliminat Astana (Kazakhstan), Maccabi Tel Aviv (Israel) şi Celtic Glasgow (Scoţia).

În sezonul 2012-2013 a participat CFR Cluj ultima oară în grupele Ligii Campionilor. Atunci, campioana se duela cu Manchester United, Galatasaray şi Braga, reuşind să obţină locul trei, care a asigurat calificarea în şaisprezecimile Europa League. Inter Milano a fost, atunci, adversarul ardelenilor. Italienii s-au impus fără emoţii, cu 5-0 la general.