ULTIMA ORĂ - Anchetatorii se întorc la 'casa groazei' din Caracal

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 19-08-2019 08:30
Actualizat: 19-08-2019 09:25

La aproape o lună de la dispariția Alexandrei Măceșanu, adolescenta de 15 ani pe care Gheorghe Dincă spune că a ucis-o, ancheta în cazul Caracal este în plină desfășurare! Anchetatorii s-au întors luni dimineață la casa groazei din Caracal. Aceștia scanează curtea lui Gheorghe Dincă, anunță Antena3.

Mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal suspectat de uciderea Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu, a fost prelungit săptămâna trecută, de către magistraţii Tribunalului Olt, pentru o perioadă de 30 de zile, până pe 24 septembrie.

Războiul comercial cu China, lovitură de bumerang - Americanii, tot mai neliniștiți de modul în care Trump gestionează economia SUA


Tribunalul Dolj a decis, pe 27 iulie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal fiind, la acel moment, acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi viol. Ulterior, procurorii DIICOT au dispus extinderea urmării penale şi pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Pe 30 iulie, Gheorghe Dincă şi-a retras contestaţia pe care o formulase la decizia de arestare preventivă dată de Tribunalul Dolj.