VIDEO Klaus Iohannis și Donald Trump discută la Casa Albă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 20-08-2019 21:01
Actualizat: 21-08-2019 08:45

UPDATE

După doar 20 de secunde, o mașină l-a adus pe Klaus Iohannis, iar cei doi lideri au intrat în Casa Albă, urmând să discute, timp de 30 de minute, în Biroul Oval.

UPDATE

La ora 21:08, garda de onoare a președintelui SUA a ieșit din incintă, urmată de Donald Trump, care a dat onorul.

UPDATE

Tricolorul României este arborat la intrare în Casa Albă, alături de cel american.

Știrea inițială

Președintele Klaus Iohannis este primit  de omologul său american Donald Trump, la Casa Albă. Printre temele abordate se află securitatea în zona Mării Negre, dar și securitatea în domeniul energetic. Cei doi lideri vor semna o declarație comună, prima după 10 ani, iar Iohannis se va întâlni și cu Guvernul SUA.

Klaus Iohannis va exprima disponibilitatea României de a găzdui un număr mai mare de dispozitive militare ale NATO, prin brigada multinațională sau centrul de comandă care va fi stabilit în regiune.

Citește și: Rareș Bogdan scoate la suprafață adevăruri cutremurătoare: Clanurile politice au dat tonul, iar clanurile interlope s-au adaptat

De asemenea, președintele României va transmite președintelui Trump că România este disponibilă să trimită mai multe trupe în Afghanistan.