Secretariatul General al Guvernului se dotează cu echipamente IT - La cât se ridică valoarea contractului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 22-08-2019 05:50
Actualizat: 22-08-2019 08:24

Secretariatul General al Guvernului vrea să achiziționeze calculatoare și echipamente de rețea, cum ar fi calculatoare, laptop-uri, imprimante, echipamente de prelucrare grafică și de comunicație. Valoare estimată a contractului este de 1.731.935 de lei, anunță Mediafax.

Conform portalului on-line al Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Secretariatul General al Guvernului (SGG) a pornit o procedură de achiziție pentru echipamente de tehnică de calcul: staţii de lucru desktop - 60 bucăți, staţii de lucru mobile-10 bucăți, staţii de lucru mobile pentru prelucrare grafică și staţii de lucru desktop prelucrare grafică - 12/1 buc.

Totodată, în contractul de achiziție mai figurează și intenția de cumpărare a 4 imprimante multifuncționale color și 13 imprimante pentru grup de lucru 5 de utilizatori.

Alexandra, fiica lui Liviu Dragnea, a venit în România: Este stabilită în SUA, alături de iubitul său, un cântăreț din Moldova

Primul lot al achiziției, care include echipamentele de tehnică de calcul, echipamentele grafice și imprimante are o valoare estimată de 1.027.715 de lei.

Contractul mai conține un al doilea lot care include achiziționarea unor echipamente pentru infrastructura de comunicații: - acces Point WiFi - 10 bucăți; - upgrade soluţie WiFi Corp A Palat Victoria - 40 bucăți; - switch etbernet 24 porturi 1GB - 10 bucăți; - switch core datacenter - 2 bucăți.

Valoare estimată a lotului al doilea este de 704.220 lei.

Anunțul SGG a fost publicat în SEAP pe 17 august, data limită pentru depunerea ofertelor fiind 23 septembrie, iar contractul este de tip furnizare/cumpărare prin licitație dechisă.