12 copii aflați într-o tabără din Suceava au ajuns la spital, cu toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat la cină

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 22-08-2019 00:00

Un număr de 12 copii din județul Neamț, aflați într-o tabără în Poiana Micului, din județul Suceava, au ajuns, miercuri seara, la spital, după ce au mâncat la cină, aceștia fiind suspectați de toxiinfecție alimentară, transmite MEDIAFAX.

Citește și: A ieșit la suprafață! Fosta firmă a lui Dan Barna, bani grei pentru susținătorii #Rezist și USR

Cei 12 copii din localitatea Adjudeni, județul Neamț se aflau, miercuri, într-o tabără la o pensiune din localitatea Poiana Micului, județul Suceava. Aceștia au început să se simtă rău după ce au mâncat la cină, la pensiune fiind solicitate mai multe ambulanțe.

Medicii care au intervenit spun că cei mici sunt suspectați de toxiinfecție alimentară.

Conform managerului Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, în tabăra de la Poiana Micului se aflau 27 de copii și 12 dintre ei s-au simțit rău după cină.

Citește și: Radu Banciu reacționează după întâlnirea lui Klaus Iohannis cu Trump! ‘Viitorul nu sună bine pentru România’

Copiii care au ajuns la Spitalul Județean din Suceava au vârste cuprinse între 7 și 16 ani.