Dinamo l-a transferat pe Diego Fabrini

Autor: George Traicu
Publicat: 22-08-2019 12:32

Mijlocaşul italian Diego Fabbrini, în vârstă de 29 de ani, fost la FC Botoşani, a efectuat vizita medicală şi va evolua pentru echipa FC Dinamo Bucureşti potrivit news.ro

"Dinamo a fost clubul care mi-a plăcut cel mai mult de-a lungul timpului. Apoi, pentru că e unul din cluburile cele mai mari şi mai importante din România. Am plecat de la ŢSKA, din Sofia, şi-mi doream să ajung la un alt club important. Aşa că aceasta a fost cea mai bună soluţie pentru mine şi pentru familia mea. Clar, e într-o situaţie dificilă însă, cred că este timp, din fericire şi avem nevoie doar să câştigăm câteva meciuri şi apoi situaţia se va îndrepta. Le mulţumesc fanilor pentru că mulţi mi-au trimis mesaje. Sunt pur şi simplu fericit că mă aflu aici şi am să încerc să fac totul pentru a câştiga cât mai multe partide", a declarat Fabbrini pentru Telekom Sport.

În această vară, Fabbrini a plecat de la FC Botoşani la ŢSKA Sofia, dar şi-a reziliat contractul cu gruparea bulgară după scurt timp.

"A fost o experienţă bună, la o echipă importantă. M-am înţeles bine cu coechipierii, nu am avut probleme. A fost, să spun aşa, mai mult o problemă personală motivul pentru care am decis să revin în România. Eu ca individ mă gândesc la confort. Atât al meu, cât şi al familiei mele. Nu am avut probleme de adaptare. Pur şi simplu nu am fost fericit sută la sută", a precizat el.