Producătorii filmului Breaking Bad, în curând pe Netflix, au anunţat titlul şi data de lansare

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 25-08-2019 16:00

Filmul intitulat "El Camino: A Breaking Bad Movie", continuarea serialului de succes, va fi lansat în data de 11 octombrie pe Netflix, cu Aaron Paul în rol principal, potrivit The New York Times preluat de news.ro

Această urmare a serialului, la şase ani după difuzarea ultimului episod, spune povestea aventurilor lui Jesse Pinkman (Aaron Paul), fostul acolit al lui Walter White (interpretat de Bryan Cranston). Jesse a fost văzut ultima dată când părăsea un campus nazist către o destinaţie necunoscută.

Scurtul sinopsis descrie: "Jesse Pinkman fuge de răpitorii săi, de lege şi de trecut".

Filmul a fost scris şi regizat de Vince Gilligan, creatorul "Breaking Bad", şi va fi difuzat pe AMC după premiera pe Netflix. Serialul a fost difuzat pe reţeaua de cablu din 2008 până în 2013.

În primul teaser difuzat, Skinny Pete apare în momentul în care este interogat şi refuză să dea informaţii despre locul unde se află Jesse Pinkman.

"Breaking Bad" povesteşte metamorfoza unui profesor de chimie, interpretat de Bryan Cranston, într-un machiavelic baron al drogurilor.

"Breaking Bad" a fost premiat cu un Glob de Aur, iar actorul Bryan Cranston a primit acelaşi trofeu pentru cea mai bună interpretare într-un serial. În plus, a fost laureat cu 16 premii Emmy, un trofeu BAFTA şi trei SAG (Screen Actors Guild) Awards.