Marius Copil a urcat trei locuri în clasamentul ATP

Autor: George Traicu
Publicat: 26-08-2019 10:50

Tenismanul Marius Copil a urcat trei poziţii în clasamentul ATP, până pe locul 93, cu 562 de puncte, conform ierarhiei de luni, potrivit news.ro

În clasamentul de dublu, Horia Tecău a coborât opt poziţii şi ocupă locul 20, cu 3.730 de puncte.

În Top 10 ATP, rusul Danil Medvedev a urcat de pe locul 8 pe locul 5, cel mai bun din carieră, cu 4.195 de puncte, după ce a câştigat turneul de la Cincinnati.

Primele patru locuri sunt ocupate de aceiaşi jucători ca în urmă cu o săptămână. Sârbul Novak Djokovici este în continuare lider, cu 11.685 de puncte, urmat de spaniolul Rafael Nadal, cu 7.945 de puncte, de elveţianul Roger Federer, cu 6.950 de puncte şi de austriacul Dominic Thiem, cu 4.925.

Finalistul de la Cincinnati, belgianul David Goffin, a urcat de pe locul 19 pe locul 15, cu 2.055 de puncte.