Italia A BLOCAT Comisia Europeană: Nu poate fi constituită pentru că Roma nu propus un comisar

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 02-09-2019 23:20

Preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aşteaptă propunerea Italiei pentru postul de comisar european înainte de a decide componenţa nominală a viitorului executiv comunitar, relatează luni agenţia Reuters, citând oficiali comunitari.

Guvernul italian condus de premierul Giuseppe Conte, desemnat din nou premier dar cu guvernul încă nevalidat de parlament, a fost ocupat cu criza politică şi este singurul din cele 27 de guverne ale statelor UE (Regatul Unit nu mai propune comisar european, ca urmare a Brexitului) care încă nu au propus un comisar pentru executivul comunitar care îşi va începe activitatea pe 1 noiembrie, informează agerpres.ro.

Citește și: Gabriela Firea face un anunț important! Proiectul care vizează vinietele se schimbă-Cine va plăti

O miză importantă este alegerea comisarului pentru economie, întrucât această alegere va transmite un semnal important dacă viitoarea Comisie Europeană va dori să promoveze o politică axată pe creşterea cheltuielilor publice însoţită de o preocupare mai redusă pentru echilibrarea bugetelor, abordare pe care unii o consideră necesară în contextul atenuării creşterii economice a Germaniei.

Imediat după summitul european din iulie, premierul Giuseppe Conte a spus că Italia ar putea primi în viitoarea Comisie Europeană portofoliul concurenţei, un post de asemenea foarte important în contextul în care Germania şi Franţa doresc relaxarea normelor anti-monopol ale blocului comunitar pentru a susţine industria europeană în faţa concurenţilor din SUA şi China.

Citește și: Rareș Bogdan, replică dură pentru Codrin Ștefănescu: ‘Nefericiților, acest popor a plătit cu sânge dreptul de a spune NU, de a spune JOS’

Potrivit unor oficiali italieni, printre posibilele propuneri pentru postul de comisar european din partea Italiei ar fi fostul ministru de externe Enzo Moavero şi fostul premier Paolo Gentiloni, dacă noul guvern de la Roma va trece de votul parlamentului.

O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a declarat luni că, înainte de a fi decisă componenţa executivului comunitar, este nevoie să se cunoască toate piesele din 'puzzle', adăugând că încă sunt în desfăşurare interviurile cu candidaţii deja propuşi.

Citește și: Ludovic Orban reacționează după declarațiile premierului: Trebuie să plece de la Palatul Victoria

Candidatul guvernului polonez, Krzysztof Szczerski, deja s-a retras după prima rundă de interviuri, în locul său executivul de la Varşovia propunându-l pe fostul europarlamentar Janusz Wojciechowski.

Candidaţii aleşi de Von der Leyen vor trebui să treacă de asemenea de votul Parlamentului European, care poate accepta sau respinge întreaga Comisie Europeană. Deşi europarlamentarii nu pot respinge individual comisarii desemnaţi, presiunea politică creată de o slabă aprobare a lor la interviurile preliminare a determinat în trecut retragerea unor propuneri de comisar.

Citește și: Gabriela Firea face un anunț important! Proiectul care vizează vinietele se schimbă-Cine va plăti

Von der Leyen a insistat că doreşte un număr egal de femei şi bărbaţi în viitoarea Comisie Europeană.