ORCHESTRA UNIUNII EUROPENE - inițiativă românească

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 06-09-2019 13:34

Dirijorul Ion Marin – unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români din toate timpurile, la nivel internațional, a vorbit astăzi într-o întâlnire informală cu presa despre faptul că proiectul care poate funcționa ca potențator de imagine pentru România, așa cum o face deja Festivalul Internațional George Enescu - este Orchestra Uniunii Europene. Înființată la începutul anului 2019, când România a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene, aceasta reprezintă cel mai mare şi amplu proiect de diplomație culturală, al cărui manager si director artistic este Maestrul Ion Marin.

Orchestra este formată din câte 4 membri proveniți din fiecare  capitală europeană, deci o colaborare culturală a 28 de state. “Este un proiect de o frumusețe Don Quijote-ască și care mă face să mă gândesc la faptul că europenismul a existat dinaintea Uniunii Europene, iar unul dintre promotorii săi a fost chiar George Enescu, un mare spirit european, care se simțea acasă deopotrivă la Liveni și Bucuresti, la Paris sau la Viena. Sunt mândru că instituționalizarea acestei orchestre s-a făcut în timpul preluării președinției rotative a Uniunii Europene de către România. Această orchestră este un organism cultural European, creat în România, cu sediul în țara noastră și care a avut concertul de debut aici, în clădirea simbol a Ateneului Român. Iată care este forma ideală de schimbare a imaginii României, cea care pornește de la cultură, acolo unde România nu a avut niciodată un handicap.” – a declarat dirijorul de talie internațională Ion Marin, Manager și Director Artistic şi Managerul Orchestrei Uniunii Europene, fondator și Președinte de Onoare al Programului Național Cantus Mundi.

Citește și: SURSE - România va primi Transporturile în noua echipă de comisari europeni .