Compania franceză de energie EDF a descoperit o serie de probleme la sudurile echipamentelor din centralele nucleare

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 10-09-2019 19:47

Compania franceză de energie EDF făcut publice o serie de date privind unele anomalii la sudurile unor generatoare de abur și altor componente folosite la reactoarele nucleare, ceea ce a dus la scăderea abruptă a acțiunilor companiei la bursă, relatează MEDIAFAX.

Citește și: Ies la suprafață noi informații-cheie în cazul Caracal! Țiganii care ar fi discutat, la telefon, cu Luiza

Franța este al doilea mare operator de reactoare nucleare din lume, după Statele Unite, și a exportat tehnologie în China, Finlanda, Africa de Sud și Coreea de Sud, iar Marea Britanie și-a propus să o utilizeze.

Conglomeratul nuclear francez Framatome a informat EDF despre o abatere de la standardele tehnice care reglementează fabricarea componentelor reactoarelor nucleare, a anunțat EDF într-un comunicat.

Acțiunile companiei au scăzut cu mai mult de 7% la tranzacționarea timpurie. „Piața nu știe ce să facă. Oamenii se tem de cel mai rău lucru posibil, până la apariția de detalii suplimentare ”, a spus un comerciant de energie din Londra.

Citește și: Denise Rifai mitraliază USR-PLUS: ‘Nu e cazul să facem circ politic continuu și gratuit’ .

EDF a declarat că face investigații pentru a se asigura că toate reactoarele și echipamentele pot fi folosite în siguranță.

"EDF a informat autoritatea franceză de reglementare nucleară despre investigațiile sale", a declarat grupul de energie. „EDF va oferi informații suplimentare pe măsură ce investigațiile vor progresa.”