Marius Alexe a semnat cu FC Argeș

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 13-09-2019 16:53

FC Argeș a obţinut, vineri, semnătura lui Marius Alexe (29 de ani), atacant format de Dinamo şi care ultima dată a evoluat la Concordia Chiajna, în sezonul trecut al Ligii 1, potrivit Mediafax.

După ce săptămâna trecută a bătut palma cu fundaşul francez Kevin Moihedja (23 de ani), ultima dată fost la Luceafărul Oradea, şi cu mijlocaşul Andrei Prepeliţă (33 de ani), jucător care se pregătea sub comanda lui Nicolae Dică de aproape două luni , gruparea argeşeană din Liga 2 a reuşit în această săptămână să-l achiziţioneze şi pe Marius Alexe. Atacantul bucureştean a semnat un contract valabil până la finalul sezonului actual, cu drept de prelungire.

Citește și: EXCLUSIV Tribunalul București spune că ministrul Justiției a încălcat legea

Marius Alexe a fost format de Dinamo, club unde a şi debutat în Liga 1. Ulterior, a fost împrumutat la Astra, a revenit la Dinamo, unde a devenit jucător de bază în perioada 2009-2013. Astfel a ajuns să fie împrumutat în Italia, în Seria A, la Sassuolo, pentru ca apoi, după o scurtă perioadă, să revină în ”Ştefan cel Mare”. Ulterior, în 2015, a fost achiziţionat de turcii de la Karabukspor, iar apoi a mai trecut pe la Podbrezova (Slovacia), Aris Limassol (Cipru), s-a întors la Karabukspor, iar în sezonul trecut a ajuns la Concordia Chiajna, pentru care a evoluat în opt meciuri.

Din vară, după ce Concordia a retrogradat în Liga 2, Alexe a devenit jucător liber de contract, semnând vineri cu FC Argeș.

În cariera sa a avut selecţii la naţionalele U17, U19, U21, iar la prima reprezentativă are opt meciuri, fără gol marcat.