Banksy plănuieşte să refacă pentru ziua Brexitului zidul din Dover prin care se ironiza ieşirea Marii Britanii din UE

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 13-09-2019 19:03

Banksy a scris pe Instagram că cineva a vopsit cu alb peste pictura murală din Dover care înfăţişa cum o stea din drapelul Uniunii Europene este scoasă cu dalta, anunță news.ro.

Citește și: Olguța Vasilescu a răbufnit: Cum dracului vine criza peste noi doar când se apropie ăștia de guvernare?

Lucrarea, care a apărut pe faţada unei clădiri din 2017 şi reprezenta un muncitor care sfărâma cu ciocanul stelele galbene de pe steagul Uniunii Europene, considerată o declaraţie anti-Brexit a artistului, a fost acoperită cu schele luna trecută.

Banksy a spus că a existat planul de a actualiza lucrarea în "ziua Brexitului" prin care arăta un steag UE căzut la pământ.

"Oh. Am plănuit că în ziua Brexitului voi schimba desenul din Dover cu asta... Dar se pare că l-au pictat. Nu contează. Cred că un steag mare alb o spune la fel de bine", a scris Banksy pe Instagram.

Citește și: EXCLUSIV Tribunalul București spune că ministrul Justiției a încălcat legea

Clădirea de pe strada York este deţinută de familia Godden, care anterior a pierdut o luptă la tribunal după ce a încercat să vândă un alt mural Banksy.

Lucrarea fusese evaluată la 1 milion de lire sterline, după ce Banksy a confirmat pe contul de Instagram că a creat-o.