PER cere BEC verificarea meticuloasă a listelor de sustinere pentru candidatii prezidențiali

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 14-09-2019 20:24

PER cere BEC verificarea meticuloasă a listelor de sustinere pentru candidatii prezidențiali și solicită parlamentarilor modificarea Legislatiei Electorale privind condiționările participării în alegeri.

„Este nostim sa vezi personaje mici, aspirante la presedinția României, care se chinuie să iasă în evidență, dar mai rau se afundă în penibil. Notorietatea, nivelul de pregatire și o viziune politică pentru cinci ani la Cotroceni sunt chestiuni omise de mulți dintre candidații ori a formațiunilor politice care îi sprijină. Observ că preocuparea de bază reprezintă strângerea semnăturilor, proces greoi dar cu care unii deja se laudă a-l fi finalizat cu succes. Partide mici și medii, fără mulți voluntari pe stradă, ori alianțe dubioase, anunțate peste noapte, ne aduc la cunostință cu patos ca deja au depășit numărul minim condiționat de legislația românească pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Numai cei care nu au adunat vreodată o semnatură de pe stradă pot inghiți astfel de gogoși. După vrăjeala cu milionul de samnături pentru demersul celor la USR, care constituie o “serioasă” baza de date, Mircea Diaconu zâmbește bucuros în colțul gurii și spune că trepădușii de la Pro Romania și Alde i-au adunat semnăturile ca să intre în turul I. Că mai departe, oricum, nu e cazul.
Ramâne totuși, un paradox cum reușesc unii să adune, pe sistemul “ninja”, sute de mii de semnături.

Pentru că suntem suspicioși în privința colectării reale, pe teren, a semnăturilor de suținere pentru candidații la funcția de Președinte al României, PER solicită Biroului Electoral Central să verifice meticulos datele de identificare ale fiecarui semnatar din listele de susținere, în baza cărora vor întregistra și valida candidaturi, tinând cont de modificările GDPR dar și sancțiunile care ar rezulta prin încălcarea acestora.

In același timp, ecologiștii cer din nou eliminarea condiționării înscrierii și participării în alegeri pe bază de semnături, plecând de la idea simplă că oricum nu sunt adunate totdeauna “pe bune” și pentru că oricum, ne trezim cu toți neica nimeni în cursele pentru cele mai importante funcții în Stat. Eliminarea pragului de 5% sau cel puțin reducerea la 3%, ori alegerea primarilor în două tururi sunt alte modificări pe care PER le solicită de ani buni.

Să fie pur democratic și concurența între partide, loială!”, transmite Dănuț Pop, președinte PER.