Afganistan: Talibanii retrag interdicţia impusă Crucii Roşii şi reinstituie garanţiile de securitate

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-09-2019 10:21

Talibanii au retras duminică interdicţia impusă accesului în Afganistan al Comitetului internaţional al Crucii Roşii (CICR), garantând totodată securitatea personalului organizaţiei care ia parte la activităţi umanitare în zonele aflate sub controlul lor, relatează Reuters şi dpa, conform agerpres.ro.

Liderii talibanilor au interzis accesul CICR, precum şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în aprilie a.c., afirmând că acestea au fost implicate în activităţi "suspecte" în timpul campaniilor de vaccinare şi nu şi-au respectat misiunile declarate.

"Emiratul Islamic reinstituie garanţiile de securitate pentru CICR în Afganistan şi îi instruieşte pe toţi mujahedinii săi să lase cale liberă activităţilor CICR şi să aibă grijă de securitatea lucrătorilor şi echipamentelor comitetului", a făcut cunoscut într-un comunicat purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabibullah Mujahid.

Talibanii se autointitulează Emiratul Islamic al Afganistanului, notează Reuters. OMS nu a fost menţionată în comunicat.

Oficialii CICR şi OMS de la Kabul nu au comentat deocamdată această informaţie. Organizaţiile care acordă asistenţă umanitară în Afganistan subliniază că abordarea lor este neutră.

Talibanii controlează sau luptă pentru controlul a peste jumătate din cele 410 districte afgane.