Ministerul Finanţelor Publice a respins toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei de obligațiuni de stat

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 19-09-2019 15:13

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a respins, joi, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 180 de luni, prin care intenţiona să atragă 200 de milioane de lei, considerându-le la un nivel neacceptabil al preţului ofertat, conform Agerpres.

Băncile participante la licitaţie au transmis oferte în valoare totală de 134 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în septembrie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,995 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,3 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 495 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.