Apel disperat al Spitalului Județean de Urgență Vaslui: Stocurile de sânge s-au epuizat

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 19-09-2019 22:34

Spitalul Județean de Urgență Vaslui a lansat, joi, un apel public, după ce stocurile de sânge s-au epuizat. Pentru a ușura deplasarea donatorilor la Centrul de Transfuzii din Bârlad, conducerea spitalului a anunțat că pune la dispoziție mijloace de transport, potrivit Mediafax.

Spitalul Județean de Urgență Vaslui a lansat, joi, un apel public, pe Facebook, după ce stocurile de sânge s-au epuizat.

Citește și: Cutremur la Poliția Caracal! Decizia care răstoarnă situația actuală

„Apel urgent: stocuri de sânge epuizate! Stimați concetățeni, din cauza stocurilor de sânge ce sunt aproape inexistente, vă rugăm să veniți la donare (...) Sângele donat de tine poate salva un nou-născut, o mamă, un tată, un frate sau o soră. Tu le poți oferi o șansă de a-și trăi mai departe viața! Poți să fii sigur că de sângele tău este întotdeauna nevoie și că ar putea fi de folos chiar cuiva drag”, se arată în postarea de pe rețeaua de socializare.

Conducerea spitalului le reamintește oamenilor că pot dona sânge persoanele sănătoase cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani (pentru prima donare, între 18-50 de ani), cu greutatea de peste 50 de kg, care să nu fi suferit de hepatită virală, sifilis, tuberculoză, malarie, infecție HIV, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă. De asemenea, nu pot dona sânge femeile însărcinate și persoanele care au suferit în ultimele șase luni intervenții chirurgicale.

Citește și: Lovitură dură pentru Lucian Mîndruță! Acuzat de răspândirea de știri false

Ca să asigure accesul donatorilor la Centrul de Transfuzii din Bârlad, conducerea SJU Vaslui pune la dispoziție și mijloace de transport.

„Pentru a facilita deplasarea potențialilor donatori către Centru de Transfuzii Bârlad, Spitalul Județean de Urgență Vaslui poate pune la dispoziție un mijloc de transport, în cazul în care sunt cel puțin cinci solicitanți”, au mai anunțat reprezentanții unității medicale.