TEROARE în SUA - Un mort și cinci răniți, în urma unui incident armat, lângă Casa Albă

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 20-09-2019 07:24

O persoană a fost împușcată mortal, iar alte cinci au fost rănite, în urma unui incident armat care s-a produs în cursul nopții de joi spre vineri în capitala SUA, Washington, D.C., într-un cartier aflat la aproximativ 2-3 kilometri de Casa Albă, a anunțat poliția, potrivit agenției Reuters.

Nu este momentan clar dacă a fost reținut un suspect în acest caz, însă o sursă din cadrul poliției a transmis că incidentul nu este considerat ca fiind "în curs de desfășurare".

Citește și: CUTREMUR în România - S-a MIȘCAT pământul în TOIUL nopții

Sursa a mai precizat că persoanele rănite nu au suferit răni care să le pună viața în pericol.

Incidentul armat s-a produs în cartierul Columbia Heights, aflat la aproximativ 2-3 kilometri de Casa Albă.