Pregătirile pentru alegerile prezidențiale sunt în toi în Maramureș

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 20-09-2019 17:19

Filiala PNL Maramureş a demarat pregătirile pentru campania pentru alegerile prezidenţiale, prin activarea principalilor membri şi a organizării de precampanie, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele filialei, Ionel Bogdan, potrivit Agerpres.

"Deocamdată, campania nu este una foarte efervescentă, dar, probabil, în debutul campaniei electorale, undeva după 12 octombrie, lucrurile vor sta altfel. În această perioadă toate partidele - inclusiv PNL - se ocupă mai mult de partea de organizare. Până acum, noi ne-am ocupat de strângerea de semnături, iar de săptămâna viitoare ne ocupăm de partea de organizare, când avem stabilite o serie de întâlniri cu cetăţenii din mai multe comunităţi locale din judeţul Maramureş. Pregătim şi câteva evenimente mari de partid. (...) Pregătim un Comitet de Coordonare Judeţean unde vor participa câteva sute de colegi din tot judeţul, aleşii locali, structurile de partid de la nivel judeţean, unde cu siguranţă vor fi foarte mulţi lideri ai PNL, lideri care vor transmite mesaje pentru maramureşeni", a declarat Ionel Bogdan.

Citește și: Guvernul modifică legea offshore! Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră

Acesta a precizat că PNL Maramureş se află în fază avansată de pregătire a campaniei "door to door" şi fiecare membru al echipei de campanie va trebui ca în următoarea perioadă se se organizeze pe domeniul pe care-l coordonează.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL Maramureş, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, a precizat că, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, ţinta pentru filiala liberală maramureşeană va fi total diferită faţă de campania de strângere de semnături pentru candidatul aflat în cursa pentru Cotroceni.

Citește și: Atenție! Mădălin Voicu caracaterizează în termeni duri USR

"Noi am strâns un număr dublu ca semnături în comparaţie cu PSD Maramureş. Liberalii au strâns 46.500 de semnături din judeţ, iar PSD numai 25.000 de semnături. (...) Targetul în campania pentru strângerea de semnături este total diferit cu tot ce urmează să se întâmple în campania prezidenţială", a spus Cristian Niculescu Ţâgârlaş.