Sute de protestatari sud-africani au solicitat mai multe măsuri împotriva încălzirii globale

Autor: George Traicu
Publicat: 20-09-2019 20:45

Câteva sute de protestatari sud-africani s-au adunat vineri, în apropierea sediului Curţii Constituţionale din Johannesburg, pentru a se alătura chemării globale la mai multe măsuri concrete împotriva încălzirii globale, transmite DPA potrivit Agerpres

"Acţionaţi acum sau va fi Iadul pe Pământ" sau "Nu fi un nebun care foloseşte combustibili fosili" se putea citi pe pancartele purtate de protestatarii care au mărşăluit paşnic, într-o atmosferă festivă.

Doi adolescenţi, activişti pentru mediu, Tariro Banganayi şi Natalie Kapsosideris au vorbit în faţa mulţimii solicitându-le să pună mai multă presiune pe autorităţi, despre care spuneau că "fură viitorul tinerilor".

Africa de Sud a fost criticată pentru dependenţa sa puternică de combustibili fosili. Oraşul Kriel, din provincia Mpumalanga (nord-est) a fost menţionat într-un raport Greenpeace, publicat anul acesta, pe locul doi în lume în topul poluării cu dioxid de sulf.

Reprezentanţi ai sindicatelor, reprezentând muncitorii unor mari companii acuzate că nu ţin cont de poluare atunci când vine vorba de profit, au participat, de asemenea, la marş. Aceste companii "plătesc taxe uriaşe guvernului" şi astfel "au o influenţa uriaşă", a susţinut Tariro Banganayi, adăugând că oamenii cei mai săraci vor fi şi cei mai afectaţi în cazul declanşării unor crize.

Conform ONU, Africa va fi grav afectată de încălzirea globală, în special în ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor şi temperaturile. Africa de Vest este una dintre zonele globului în care schimbările climatice sunt cel mai vizibile, conform raportului ONU în care se mai precizează că regiunea Sahel este, probabil, cea mai afectată din lume.

Marşuri de protest similiare au fost organizate în Uganda şi Kenya