Fermierii din Prahova au întrerupt campania de semănare a rapiței din cauza secetei

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 20-09-2019 21:30

Fermierii au anunțat Direcția Agricolă Prahova că au întrerupt campania de semănare a rapiței, din cauza secetei. În județ nu s-au mai înregistrat ploi cu cantități mai mari de apă, de aproximativ două luni, potrivit Mediafax.

Directorul Direcției Agricole Prahova, Mita Enache a declarat, vineri,  că la ora actuală, în județ, din cauza secetei, mai mulți fermiei au anunțat că au întrerupt semănarea pentru rapitață.

Din totatul de 15.000 de hectare, agricultorii au reușit să semene doar 7.600 de hectare.

„Nu se poate semăna. Solul este foarte, foarte uscat și e greu să se intre cu utilajele. Așteptăm o ploaie. Fermierii ne-au înștiințat că nu se poate semăna rapița, dar suntem încă în termen. Nu e pierdut nimic încă”, a declarat Mita Enache.

Citește și: Guvernul modifică legea offshore! Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră

Cea mai afectată zonă este cea din Sudul județului.

Potrivit directorului Direcției Agricole Prahova, în județ o ploaie care să ajute agricultura nu a mai fost înregistrată de două luni, iar ultima ploaie a căzut pe 5 septembrie, însă a fost insuficientă.

Enache a adăugat și că, în urma analizelor făcute de Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Prahova, în județ a fost declarată seceta pedologică.

În Prahova sunt înregistrate peste 120.000 de hectare de teren agricol.