Un 8 de neoprit - Cristina Neagu, naratoare în documentarul despre cariera sa şi operaţiile suferite

Autor: George Traicu
Publicat: 20-09-2019 22:00

Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a anunţat, vineri, lansarea documentarului ”Cristina Neagu: un 8 de neoprit”, în care povesteşte despre cariera sa, dar mai ales despre suferinţele îndurate în timpul celor trei operaţii şi tăria de care a avut nevoie pentru a reveni de fiecare dată pe teren.

Cristina Neagu (31 de ani) este singura handbalistă din lume deţinătoare de patru ori a titlului de cea mai bună jucătoare, distincţie oferită de IHF în 2010, 2015, 2016 şi 2018.

Joacă handbal de la vârsta de 12 ani, iar în cariera sa tricoloră a adunat doar medalii de bronz la senioare (2010 la Europene şi 2015 la Mondiale). Se mai adaugă alte două bronzuri la nivel juvenil (2006 la Mondiale şi 2007 la Europene), iar cea mai strălucitoare medalie de până acum este doar de argint, tot la junioare (Europene, 2005). Niciuna de aur însă, medalia la care visează dintotdeauna.

Cariera i-a fost întreruptă de trei ori din cauza problemelor grave de sănătate: două operaţii de ligamente încrucişate la genunchi şi una la umăr.

Ultima intervenţie chirurgicală a avut loc după Europenele din 2018, iar acum, după nouă luni de la accidentarea gravă e la un pas să revină. A fost convocată de antrenorul naţionalei, Tomas Ryde, pentru primele meciuri din campania de calificare la CE din 2020.

Între timp, joi seară, a fost lansat de Redbull documentarul ”Cristina Neagu: un 8 de neoprit”, iar vineri, pelicula de 21 de minute a fost încărcată pentru publicul larg şi poate fi vizionată la adresa https://www.redbull.com/ro-ro/films/cristina-neagu-un-8-de-neoprit?fbclid=IwAR2jYN0dtnPyVYkPb5jy-dNstxXGgjw34YmRFqEDALiFJyBhHBVE-fJAutc.

Despre toate emoţiile, durerile, răbdarea, lupta cu timpul sau ambiţia de a reveni vorbeşte în acest documentar chiar Cristina Neagu, căpitanul naţionalei României.