ULTIMA ORĂ: Curtea Constituţională a RESPINS contestaţiile depuse împotriva candidaţilor PSD şi PMP la prezidenţiale

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 23-09-2019 10:16
Actualizat: 23-09-2019 10:18

În ziua de 22 septembrie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere mai multe contestaţii împotriva unor candidaturi la alegerile prezidenţiale. CCR a respins contestaţiile depuse împotriva candidadaţilor Viorica Dăncilă şi Theodor Paleologu.

În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională:

1. A respins contestaţia formulată de domnul I.-Z. N.-M. privind înregistrarea candidaturii doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă la alegerile pentru Președintele României din anul 2019.

2. A respins contestația formulată de domnul M.P. privind înregistrarea candidaturii domnului Theodor Paleologu la alegerile pentru Președintele României din anul 2019.

3. A respins contestaţia formulată de domnul R.M. privind înregistrarea candidaturii domnului Theodor Paleologu la alegerile pentru Președintele României din anul 2019.

Hotărârile sunt definitive, se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În acest moment, 10 candidaţi s-au înscris pentru alegerile prezidenţiale: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu, Kelemen Hunor, Cătălin Ivan, Ramona Ioana Bruynseels, Alexandru Cumpănașu şi Viorel Cataramă.

CITEȘTE ȘI: Sfaturile expertului: Ce trebuie să mănânci dimineața pentru a avea o glandă tiroidă sănătoasă .