Circulaţia pe DN1D km 1+800 la Albeşti Paleologu, închisă în perioada 24 septembrie - 7 octombrie

Autor: George Traicu
Publicat: 23-09-2019 21:28

Circulaţia rutieră pe DN1D km 1+800 la Albeşti Paleologu va fi închisă în perioada 24 septembrie - 7 octombrie, pentru efectuarea unor reparaţii la trecerea la nivel cu calea ferată, informează IPJ Prahova potrivit Agerpres

"În perioada 24.09.2019, orele 08,00- 07.10.2019, orele 16,00, pe DN1D-km 1+800, pe raza localităţii Albeşti Paleologu, traficul rutier va fi închis pentru efectuarea de lucrări de reparaţii la trecerea la nivel cu calea ferată Ploieşti-Buzău", precizează IPJ Prahova.

Traficul rutier va fi dirijat pe următoarea rută ocolitoare: pentru traficul uşor, maximum 3,5t - DN 1B, km 30 - DJ 146 (Loloiasca) - Tomşani- Magula - DN 1D, iar pentru traficul greu - DN 1,E577 intrarea în localitatea Buzău (km 104+900) - DN 2, E85 - Urziceni.

"Pentru desfăşurarea în bune condiţii de siguranţă rutieră a traficului, se va monitoriza respectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute şi se va asigura semnalizarea rutieră temporară, corespunzătoare lucrărilor şi a rutei ocolitoare", mai anunţă IPJ Prahova.