Dimineață NEAGRĂ - Accident cu ȘAPTE victime pe Autostrada Soarelui

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 25-09-2019 09:54

Șapte persoane au fost rănite într-un accident produs miercuri dimineața pe Autostrada Soarelui, în județul Călărași. Toate victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Călărași, accidentul a avut loc miercuri dimineața pe Autostrada A2, la kilometrul 73, pe sensul de mers dinspre București spre Constanța. În accident au fost implicate un microbuz, care s-a răsturnat la marginea drumului, și un autoturism, conform Mediafax.

Citește și: BUBUIE un nou scandal în MAI: polițiștii din satul fetiței ucise de pedofilul olandez, AUDIAȚI pentru modul cum au acționat

„În jurul orei 8.40, pe Autostrada Soarelui, sens de mers București-Constanța, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, un microbuz în care se aflau nouă persoane și un autoturism în care se afla o singură persoană. În urma accidentului au rezultat șapte victime cu traumatisme ușoare, fără să le fie pusă viața în pericol”, a declarat Ovidiu Tătăranu, purtătorul de cuvânt al ISU Călărași.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, două echipaje de prim ajutor SMURD și un echipaj de descarcerare.

Toți răniții au fost transportați la cele mai apropiate spitale pentru acordarea de îngrijiri medicale.