Ce avere are candidatul Viorel Cataramă - Peste 20 de terenuri, case, skyjet şi barcă cu motor, tablouri de două milioane de euro

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 25-09-2019 15:03

Candidatul în cursa pentru preşedinţia României din partea Partidul Dreapta Liberală, Viorel Cataramă, nu stă rău la capitolul avere, şi deţine peste 20 de terenuri, case şi spaţii comerciale deţinute, obiecte de valoare şi de artă de milioane de euro, potrivit declaraţiei de avere a acestuia de pe site-ul Biroului Electoral Central (BEC).

Astfel Cataramă deţine între altele zece ceasuri de lux în valoare de 350.000 de euro, cumpărare în perioada 2002-2008, şi alte două ceasuri de 75.000 de euro luate între 2010-2011.

Între bunurile de lux ale lui Cataramă se mai numără o barcă cu motor Chaparal, luată în 20013 precum şi un skyjet Yamaha cumpărat în acelaşi an.

Cataramă este şi colecţionar de artă, astfel că deţine 56 de tablouri ce valorează două milioane de euro dar şi 14 statui în valoare de 300.000 de euro.

Tablourile au fost cumpărate în perioada 1982-2010 în vreme ce statuietele în perioada 1993-2015.

În conturi Cataramă nu deţine mai mult de 260.000 de lei, 115.000 de franci elveţieni, 20.800 de dolari şi 15.000 de euro.

Acesta mai deţine şi duă limuzine în valoare totală de apeoximativ 140.000 de euro, pentru care achită credite bancare.