Rareș Bogdan o atacă pe Ursula von der Leyen: O plagiatoare. Nu vom vota altceva decât ne dictează conștiința / VIDEO

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 26-09-2019 14:43
Actualizat: 26-09-2019 16:26

Liderul europarlamentarilor români din grupul PPE, Rareș Bogdan, a declarat miercuri seară, la B1 TV, că Ursula von der Leyen, președinta noii Comisii Europene, este o plagiatoare și a anunțat că ”nu vom vota altceva decât ne dictează conștiința”.

”E dureros, și trebuie s-o spunem pentru că suntem oameni care spunem adevărul, președinta Comisiei Europene, noua președintă a Comisiei Europene, este o doamnă care a fost acuzată de colegii noștri de la Der Spiegel, cel mai influent săptămânal din Germania, cu probe, că a plagiat 39 de pagini. Că și-a plagiat teza de doctorat (…)Eu am spus foarte clar. Știți care-i avantajul unui jurnalist în hățișul birocratic de la Bruxelles? Că poate să spună adevărul. Eu am spus: lucrurile să fie clare. Noi nu vom vota altceva decât ne dictează conștiința și decât ne dictează informările (…) Colegii noștri din presa germană, de la Der Spiegel, continuaseră investigațiile unuia dintre cele mai importante ziare la nivel european, Frankfurter Allgemeine Zeitung. Au prezentat extrem de clar că 28 de pagini din teza de doctorat a doamnei Ursula von der Leyen sunt copiate, domnule. Scuzați-mă, 38 de pagini sunt copiate, adică dânsa este o plagiatoare”, a spus Rareș Bogdan.

Ursula von der Leyen, fost ministru al Muncii și Apărării în Germania, a fost propusă de PPE pentru funcția de președintă a Comisiei Europene, fiind confirmată prin vot de Parlamentul European. Ulterior validării din Legislatiivul de la Bruxelles, von der Leyen și-a anunțat și echipa de comisari propuși, care urmează la rândul lor să fie audiați și votați în Parlament. O mare parte dintre aceștia au însă grave probleme de integritate, fiind acuzați în țările lor de comiterea a diverse infracțiuni.

Citește și: Descoperiri ȘOCANTE din trecutul întunecat al olandezului. Ar fi venit premeditat la 'vânătoare', în România

Publicația germană Der Spiegel a scris în 2015 că site-ul VroniPlag, care verifică lucrări academice, a găsit dovezi de plagiat în 27 dintre cele 62 de pagini ale tezei de doctorat a Ursulei von der Leyen, pe atunci ministru al apărării. VroniPlag a notat atunci că, în mai multe locuri, doctoratul lui von der Leyen în obstetrică a reprodus cuvânt cu cuvânt pasaje din alte surse, fără să le atribuie. Potrivit concluziilor verificării, cinci pagini conțin text plagiat în proporție de peste 75%, iar trei pagini conțin plagiate în proporții de 50-75%.