Liderul Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, critică declarațiile lui Netanyahu privind anexarea unor teritorii din Cisiordania

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 26-09-2019 20:11

Liderul Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a criticat joi, în cadrul sedinței anuale a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, declarațiile premierului israelian în funcție, Benjamin Netanyahu, cu privire la anexarea unor teritorii din Cisiordania, potrivit Al Jazeera, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Noi comentarii făcute de Cozmin Gușă! ‘Nici susținerea nu a fost pe măsură’

„Dacă Guvernul israelian va continua (cu planul de anexare, n. red.), atunci toate acordurile vor fi reziliate”, a spus liderul palestinian.

„Este dreptul nostru să ne apărăm interesele prin orice mijloace (...), însă vom continua să respectăm legislația internațională și eforturile de combatere a terorismului”, a mai spus Abbas.

Totodată, el a mai spus că Autoritatea Palestiniană ar trebui să primească statut de membru cu drepturi depline al ONU. În prezent, Autoritatea are statut de observator la această organizație.

Benjamin Netanyahu a declarat înaintea alegerilor parlamentare de luna aceasta că, în cazul în care va fi reales, va extinde suveranitatea israeliană asupra văii Iordanului și regiunii aflate la nord de Marea Moartă, în coordonare cu Statele Unite.

Citește și: Andrei Caramitru îi atacă pe actorii #Rezist: Hai să facem panaramă și scandal

Israelul a ocupat Cisiordania în urma unui conflict cu țările vecine în anul 1967. Cea mai mare parte a comunității internaționale consideră drept ilegale coloniile israeliene din Cisiordania, o regiune locuită astăzi de aproape 3 milioane de palestinieni și peste 400.000 de israelieni, potrivit unor estimări ale organizației Peace Now.