Pakistanul îşi închide graniţa cu Afganistanul după avertismentul lansat de talibani în legătură cu alegerile

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 27-09-2019 11:30

Pakistanul a închis vineri toate trecerile de frontieră cu Afganistanul în încercarea de a îmbunătăţi securitatea înaintea alegerilor prezidenţiale din ţara vecină aflată în război, după ce insurgenţii talibani au ameninţat cu perturbarea scrutinului, informează DPA preluat de agerpres.

Punctele de trecere vor rămâne închise vineri circulaţiei transfrontaliere a persoanelor şi camioanelor cu marfă şi în timpul scrutinului din Afganistan de sâmbătă, a precizat Ministerul pakistanez de Externe într-un comunicat.

Alegerile pentru un nou preşedinte afgan sunt programate sâmbătă pe fondul temerilor legate de violenţă după ce liderii talibani le-au ordonat insurgenţilor perturbarea procesului.

Au circulat informaţii că talibanii afgani îşi lansează atacurile mortale în Afganistan folosind ascunzătorile lor de peste graniţă cu complicitatea agenţiilor de spionaj pakistaneze. Islamabadul neagă acest lucru.

În afară de închiderea completă a frontierei timp de două zile, Pakistanul a implementat măsuri de securitate suplimentare la treceri pentru a asigura că militanţii nu trec în Afganistan.

Alegerile au loc la câteva săptămâni după ce un proces de pace între Statele Unite şi talibani în cele din urmă s-a prăbuşit, declanşând temeri legate de intensificarea violenţelor în ţara aflată în război din 2001.