Ministerul Culturii: Statul român şi Casa regală, în negocieri privind ansamblul Peleş

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-09-2019 13:41

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a transmis, în urma unei solicitări News.ro, că Statul român şi Casa regală se află în negocieri privind ansamblul Peleş, însă nu a oferit detalii privind stadiul în care se află acestea, „în vederea bunei derulări” a lor.

La jumătatea lunii septembrie, deputatul USR Iulian Bulai publica un mesaj prin care critica lipsa de acţiune a ministrului Culturii, Valer-Daniel Breaz, cu privire la ansamblul Peleş şi în care atrăgea atenţia că o dependinţă a palatului a fost deja evacuată şi predată proprietarilor şi că următorul pe listă ar fi muzeul.

„Contractul de locaţiune încheiat în anul 2010 între M.S.R. Mihai I, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (în prezent Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale) şi Muzeul Naţional Peleş, a fost prelungit succesiv, prin acte adiţionale, până la data de 31.12.2019. Aşa cum este deja cunoscut, Muzeul Naţional Peleş a predat către Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei imobilul Căsuţa Poartă şi terenul aferent acesteia, drept care actul adiţional a fost modificat în consecinţă, cuantumul chiriei plătite de locatar diminuându-se corespunzător. În vederea bunei derulări a negocierilor dintre Statul Român şi Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei, în prezent, nu putem face precizări privind stadiul acestora”, este răspunsul oferit News.ro de MCIN.