Eugen Ţapu-Nazare: PNL nu va tăia nici pensii, nici salarii

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 29-09-2019 14:04

Senatorul PNL Neamţ Eugen Ţapu-Nazare afirmă că PNL nu va tăia nici pensiile şi nici salariile, după ce va prelua guvernarea.

Parlamentarul a precizat că prin ''Pactul pentru bunăstare'', PSD încearcă să manipuleze opinia publică.

''Un lucru trebuie să fie foarte clar: mai devreme sau mai târziu, PSD va pleca acasă, din cauza crizei economice în care a aruncat România, dar va lăsa în urmă un haos. De fapt, acest Pact este cântecul de lebădă al unei guvernări care a eşuat pe toate planurile. Este ultima găselniţă a unui partid care nu are nimic în comun cu bunăstarea, cu progresul. Da, PNL va prelua guvernarea. Şi nu va tăia nici pensii, nici salarii. În schimb, va implementa acele măsuri economice care, în al douăsprezecelea ceas, vor reuşi să salveze România de la dezastru. Va guverna cinstit, pentru români, nu aşa cum a făcut PSD-ul în cei trei ani. Pentru că românii au nevoie de o guvernare eficientă, iar generaţiile viitoare nu trebuie să deconteze notele de plată ale PSD-ului'', a declarat, duminică, Eugen Ţapu-Nazare, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

În opinia sa, PSD ''a eşuat pe toate planurile'', cu cele trei guverne şi cei 80 de miniştri din ultimii trei ani.

Eugen Ţapu-Nazare a criticat şi lipsa unor politici fiscale predictibile, încurajatoare pentru mediul de afaceri, ceea ce i-a determinat, în opinia sa, pe importanţi agenţi economici să anunţe închiderea fabricilor din România şi mutarea operaţiunilor în alte state.