NYT: Trump a pus presiune pe Scott Morrison pentru a obține informații privind ancheta lui Mueller

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 01-10-2019 01:46

Președintele american Donald Trump a pus presiune pe premierul australian să îl ajute pe procurorului general William Barr să strângă informații într-o investigație privind ancheta lui Robert Mueller, au informat doi oficiali citați de publicația New York Times si preluata de Agerpres.

Potrivit New York Times, discuția între Donald Trump și premierul australian Scott Morrison demonstrează faptul că liderul de la Casa Albă vrea să arate că investigația lui Mueller a avut origini corupte și partizane.

Similar cu discuția avută cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, discuția cu Scott Morrison arată că președintele este pregătit să folosească diplomația pentru a își atinge propriile interese politice, scrie publicația.

Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.