Clubul CFR 1907 Cluj sprijină decizia LPF de a introduce VAR pe banii ligii

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 01-10-2019 18:21

Clubul CFR 1907 Cluj a salutat, marţi, într-un comunicat, decizia Ligii Profesioniste de Fotbal de a introduce asistenţa video pentru arbitraj din banii forului şi nu din cei ai cluburilor, potrivit news.ro.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Viorica Dăncilă, întâmpinată de protestatari la Ploiești: 'Ghița e în Serbia/ Nu ne mai alungați tinerii'

"Clubul CFR 1907 Cluj salută luarea de poziţie a Ligii Profesioniste de Fotbal cu privire la implementarea VAR din sezonul următor, din banii LPF şi nu ai cluburilor. Considerăm a fi o luare de poziţie corectă, care ne bucură, la fel ca şi cea referitoare la problemele din arbitrajul românesc. Vrem să asigurăm conducerea Ligii că suntem de acord cu aceste demersuri şi vom rămâne alături pentru a ajuta dezvoltarea fotbalului. Avem credinţa că lucrurile se vor îndrepta şi în ceea ce priveşte comportamentul tuturor celor implicaţi în fenomen şi ne exprimăm speranţa că toţi cei Liga 1 vom fi solidari", se arată în comunicatul citat.

Începând cu sezonul competiţional 2020-2021, LPF va implementa sistemul de arbitraj video la meciurile disputate în cadrul competiţiei Casa Liga I, anunţat, marţi, liga profesionistă pe site-ul oficial.