Decizie de ULTIM MOMENT în Parlament: Moțiunea de cenzură, votată sâmbătă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 02-10-2019 11:01
Actualizat: 02-10-2019 11:20

S-a decis! Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis miercuri, în lipsa reprezentanţilor Opoziţiei, ca dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură să aibă loc sâmbătă, de la ora 11,00. Propunerea lui Florin Iordache a primit 13 voturi.

„Sâmbătă dezbatere și vot”, a spus Florin Iordache la Parlament, precizând că textul moțiunii va fi citit astăzi, la ora 15.00.

PNL a depus marți moțiunea de cenzură, susținută de USR, UDMR, PMP, Pro România și ALDE. Textul a fost semnat de 237 de parlamentari. Birourile Permanente s-au reunit miercuri pentru a stabili calendarul, după ce inițial trebuia ca o decizie să se ia marți seară, însă nu a fost cvorum.