Viorica Dăncilă, ieșire EXPLOZIVĂ la adresa lui Klaus Iohannis: 'E culmea ipocriziei'

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 02-10-2019 15:14

Premierul Viorica Dăncilă îl acuză pe Klaus Iohannis de ipocrizie. Ieșirea lui Dăncilă vine după ce Iohannis a criticat propunerea lui Dan Nica pentru funcția de comisar european pe Transporturi.

"Culmea ipocriziei este să ne vorbească președintele Iohannis despre încălcarea Constituției. Același Klaus Iohannis care calcă în picioare legea fundamentală a țării refuzând să numească miniștrii interimari și ignorând cu bună știință chiar și decizia Curții Constituționale.

Citește și: Informație INCENDIARĂ - De ce s-a INTERNAT, de fapt, Gheorghe Dincă la Psihiatrie

Cât despre propunerea de comisar european, domnul Dan Nica, îi reamintesc președintelui că a fost informat despre această nominalizare la momentul la care i-a fost transmis și numele Rovanei Plumb. Cel mai probabil, președintele a fost prins cu activitatea de campanie și a omis această informare", a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.