O problemă arterială a curmat campania electorală a senatorului din Vermont: Bernie Sanders a ajuns direct pe masa de operație

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 02-10-2019 19:54

Bernie Sanders îşi suspendă campania în cursa la învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020, în urma unei operaţii de urgenţă, a anunţat miercuri anturajul candidatului, relatează AFP, potrivit news.ro.

Senatorul independent din Vermont, în vârstă de 78 de ani, a avut nevoie de o operaţie, în urma unei probleme arteriale.

Echipa sa de campanie a declarat că acesta a suferit dureri la nivelul toracelui.

Citește și: Klaus Iohannis o distruge pe Viorica Dăncilă! Acuzații grave

”La un eveniment de campanie, ieri (marţi) seara, senatorul Sanders a resimţit o jenă toracică. În cursul unor examene medicale i s-a găsit o arteră blocată şi i s-au pus două stenturi (extensoare vascualre)”, a anunţat într-un comunicat echipa de campanie a candidatului.

”Senatorul Sanders vorbeşte, iar moralul îi este bun” dă asigurări Jeff Weaver, într-un comunicat.

”El se odihneşte în cursul următoarelor zile. Anulăm evenimentele şi apariţiile sale până la noi ordine şi vom continua să vă furnizăm informaţii adecvate”, adaugă el.