Trei magazine din Cluj au fost închise de OPC: Prețurile de la raft nu coincideau cu cele de la casă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 03-10-2019 18:28

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Cluj au închis, joi, 3 magazine ale unui mare lanț de supermarketuri din România. Fiecare riscă amendă de 145.000 de lei pentru practici comerciale înșelătoare, adică neconcordanțe între prețurile de la raft și cele de la casă, sau pentru probleme cu igiena, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Cutremur pe scena politică! Decizia care răstoarnă condamnarea lui Liviu Dragnea

Comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj, Mircea Radu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că s-au primit numeroase sesizări privind prețurile diferite afișate la raft față de cele de la casă. Acesta a precizat că inspectorii au făcut controale în trei magazine, care au fost închise.

„Acestea riscă amenzi de câte 145.000 de lei fiecare pentru practici comerciale înșelătoare, adică nu corespund prețurile de la raft cu cele de la casă, la care se adaugă probleme cu igiena și curățenia. Am primit multe sesizări legate de neconcordanțele dintre prețuri”, a spus Mircea Radu.

Citește și: Dan Barna, făcut praf de Diaspora: ‘Mânca și nu se mai oprea. Cum să vorbim, să-l oprim din mâncat?’

De asemenea, comisarii CJPC Cluj au închis și zona de legume–fructe a unei piețe din cartierul Mărăști pentru probleme legate de igienă.