Londra va publica textul juridic al propunerii sale privind Brexit-ul dacă în acest fel se facilitează negocierile cu Uniunea Europeană

Autor: George Traicu
Publicat: 07-10-2019 19:40

Londra va publica textul juridic al propunerii sale privind Brexit-ul numai dacă în acest fel se facilitează negocierile cu Uniunea Europeană, a declarat luni secretarul de stat britanic pentru Brexit, James Duddridge, informează Reuters potrivit Agerpres.

''Textul juridic pe care l-am împărtăşit Comisiei Europene va fi publicat numai dacă astfel vom ajuta negocierile. Sperăm că Bruxelles-ul va decide să lucreze cu noi în următoarele zile'', a spus Duddridge.

Noul plan propus la 2 octombrie de Marea Britanie prevede ca Irlanda de Nord să aparţină aceleiaşi zone vamale ca Marea Britanie, dar ca provincia britanică să păstreze regulile UE pe o perioadă de tranziţie, pentru toate bunurile, nu doar pentru produsele agricole.

Până la sfârşitul perioadei de tranziţie post-Brexit, în decembrie 2020, parlamentul şi executivul de la Belfast vor trebui să îşi dea acordul pentru acest sistem, iar apoi vor trebui să îl aprobe la fiecare patru ani. Pentru a se evita controalele vamale, va fi introdus un sistem de declaraţii, cu un proces simplificat în cazul micilor comercianţi.

Planul indică faptul că propunerile ar garanta integritatea pieţei unice a Uniunii Europene şi ar respecta acordul de pace din Vinerea Mare din 1998 care a pus capăt la trei decenii de conflicte sectariene în provincie. Această ofertă a fost prezentată de Boris Johnson ca fiind singura alternativă la un Brexit fără acord la 31 octombrie.