Situația scapă de sub control în Ecuador. Decizii de ultimă oră

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 09-10-2019 00:03
Actualizat: 09-10-2019 08:07

Președintele Ecuadorului, Lenín Moreno, a anunțat mutarea sediilor autorităților centrale din capitala Quito, în orașul Guayaquil, ca urmare a creșterii nivelului de violență din cadrul protestelor cetățenilor față de eliminarea subvențiilor la carburanți, informează cotidianul The Guardian, potrivit MEDIAFAX.

Decizia șefului de stat din Ecuador vine ca urmare a amplificării violenței ce însoțește protestele cetățenilor. Mii de persoane au protestat în capitala țării, Quito, față de decizia actualului Guvern de a elimina subvențiile pentru carburanți, în urma căreia prețul motorinei s-a dublat, iar cel al benzinei a avut o creștere mai moderată.

CITEȘTE ȘI: Specialiştii recomandă ananasul: Doar două felii pe zi fac minuni în organism .

Protestatarii au intrat forțat, luni, în clădirea Inspectoratul General de Audit și au vandalizat clădirea Parlamentului. Complementar, participanții la manifestații au ars mai multe automobile ale Armatei, au distrus zeci de plantații de trandafiri, o fabrică de produse lactate și o rafinărie. Reprezentanți ai Legislativului din Ecuador consideră mișcările vandaliste ca fiind o „încercare de a prelua conducerea parlamentului”.

Autoritățile guvernamentale responsabile de menținerea ordinii interne s-au dovedit neputincioase în prevenirea distrugerilor create de manifestanți. Ca urmare a degenerării violențelor din cadrul protestelor, președintele Moreno a dispus mutarea sediilor autorităților în oraștul Guayaquil.

„Acesta nu este un protest al nemulțumirii sociale față de deciziile autorităților centrale, ci un spectacol de jefuire, vandalizare și violență, folosit ca motiv pentru destabilizarea guvernării centrale”, a apreciat luni Lenín Moreno, în cadrul unei declarații televizate.

Citește și: Mama Alexandrei Măceșanu ARUNCĂ în aer cazul Caracal: familia NU are acces la raportul INML care a constat moartea fiicei lor

Președintele ecuadorian, în vârstă de 66 de ani, care a renunțat recent la ideologia de stânga în politicile sale interne și, implicit, la foștii aliați, acuză opoziția politică de orchestrarea unei lovituri de stat și pe apropiații foștilor săi aliați politici de încurajarea la violență.