CEDO are milă nemărginită: condamnă tratamentul dur aplicat teroriștilor și mafioților

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 09-10-2019 06:07
Actualizat: 09-10-2019 07:58

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât marți că regimul dur de detenție, aplicat în Italia în cazul teroriștilor și mafioților care nu cooperează cu autoritățile, încalcă drepturile omului, informează site-ul postului Euronews.

Citește și: Răsturnare de situație: cât timp condusese șoferul de TIR, care a produs tragedia din Ialomița/SURSE

Magistrații și politicienii italieni au criticat decizia instanței, susținând că ar putea afecta lupta împotriva crimei organizate și extremiștilor.

Instanța s-a concentrat în mod particular pe cazul lui Marcello Viola, condamnat la închisoare pe viață pentru o serie de crime comise la cererea mafiei.

Viola nu a cooperat niciodată cu autoritățile și nu a oferit informații care ar putea ajuta alte investigații, iar din acest motiv, spre deosebire de alți condamnați, nu a beneficiat de privilegii, cum ar fi permisii.

Criticii regimului carceral dur le-a spus judecătorilor de la CEDO că unul din motivele pentru care deținuții refuză să coopereze este teama de acțiuni de răzbunare împotriva propriilor familii.

Decizia instanței este finală, astfel că Roma va trebui să vină cu măsuri pentru a redresa situația. CEDO a indicat clar că decizia nu înseamnă că Viola va fi eliberat.

Italia a înăsprit condițiile de detenție pentru mafioți și teroriști în urma evenimentelor sângeroase din ultimele decenii ale secolului al XX-lea, care au culminat cu asasinarea a doi magistrați antimafie, Paolo Borsellino și Giovanni Falcone, în anul 1992.

Magistrații italieni susțin că teama de condițiile carcerale dure joacă un rol cheie în obținerea de informații de la mafioți.