Fostul mare fotbalist spaniol, Xabi Alonso condamnat la cinci ani de închisoare: Ce a făcut internaționalul

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 09-10-2019 12:46

Fostul mare fotbalist spaniol, Xabi Alonso (37 de ani), ar putea petrece cinci ani după gratii, pentru evaziune fiscală, potrivit Mediafax.

Alonso s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul din Madrid, în procesul în care este implicat, cu privire la trei acuzații de fraudă comise între 2010-2012.

Potrivit AS, procurorul a cerut pedeapsa cu închisoarea pentru Xabi Alonso și o amendă în valoare de 4 milioane de euro.

OMV Petrom a dat lovitura: Compania a găsit un zăcământ uriaș de naze naturale, în România

Xabi Alonso nu este singurul fotbalist implicat în astfel de situații. Printre jucătorii care au întâmpinat astfel de probleme se numără Ronaldo, Falcao sau Messi. Aceștia au ajuns la o înțelegere cu autoritățile pentru a evita pedeapsa cu închisoarea. Pe de altă parte, Xabi Alonso a considerat că nu a comis nicio infracțiune și a ales să se înfrunte în instanță.

”Dacă am convingerea și încrederea că nu am greșit cu nimic, că am colaborat încă de la început și că nu am ascuns nimic, trebuie să mă apăr și să mă încred în justiție. De asta am ajuns aici și voi merge până la capăt”, a spus Alonso, conform AS.