O ursoaică și doi pui au fost văzuți pe străzile din Brașov

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 10-10-2019 09:46

O ursoaică și doi pui au fost observați, în noaptea de miercuri spre joi, în zona străzii Crișan din Brașov. Jandarmii sunt și acum în zonă, după ce au patrulat toată noaptea, scrie Mediafax.

Potrivit IJJ Brașov, în zona străzii Crișan a fost sesizată prezența unei ursoaice însoțite de doi pui.

Jandarmii susțin că unul dintre urși, care se deplasa dinspre strada Lungă spre Crișan, a fost văzut de reprezentanții Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice fugind în pădure.

Citește și: Trenurile spre şi dinspre Iaşi sunt suplimentate, începând de joi, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva

Localnicii au mai sesizat prezența unui urs care se deplasa dinspre Șirul Livezii spre Schei, dar care nu a fost observat de echipajul de jandarmi.

„În curtea de unde am primit sesizarea inițială (strada Șt. O. Iosif) nu a mai fost sesizată nicio mișcare în cursul nopții”, au mai transmis reprezentanții IJJ Brașov.

Potrivit acestora, un echipaj este prezet în zonă și joi dimineață, dar va fi retras dacă nu vor mai fi sesizate probleme.