SURPRIZĂ - Donald Trump câștigă o luptă importantă: Deutsche Bank NU deţine copii ale declaraţiilor fiscale ale preşedintelui SUA

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 11-10-2019 07:58

Deutsche Bank a informat o instanţă americană, prin intermediul unei scrisori, că nu deţine copii ale declaraţiilor fiscale ale preşedintelui Donald Trump, a anunţat joi o curte de apel a Statelor Unite, transmite Reuters, conform news.ro.

Trump a contestat publicarea de către banca germană a documentelor bancare legate de persoana şi familia sa, care au fost solicitate prin intermediul a două comisii din Camera Reprezentanţilor, prin intermediul unor citaţii.

Prima ședință de Guvern după ce moțiunea de cenzură a trecut în Parlament - Ce proiecte se află pe masa lui Dăncilă

Deutsche Bank a anunţat printr-o scrisoare adresată instanţei în luna august că declaraţiile financiare legate de Trump şi trei dintre copiii săi, care au fost cerute de comisii, includ şi declaraţiile fiscale. Cu toate acestea, identităţile persoanelor cărora aparţin declaraţiile fiscale nu au fost dezvăluite.

Instituţiile de presă, inclusiv Reuters, au cerut curţii să desigileze scrisoarea şi să dezvăluie cui aparţin declaraţiile fiscale. Curtea a respins joi moţiunea.

Cu toate acestea, curtea a arătat că scrisoarea Deutsche Bank a arătat că singurele declaraţii fiscale aflate în posesia sa, aparţinând unor persoane sau entităţi menţionate în citaţii, nu sunt ale preşedintelui.

Deutsche Bank a refuzat să comenteze. Un purtător de cuvânt al lui Trump nu a răspuns solicitărilor de comentarii.