Gheorghe Hagi dezvăluie rețeta succesului: Singura problema în România e că majoritatea gândim de azi pe mâine

Autor: Ioana Necula
Publicat: 14-10-2019 07:38
Actualizat: 14-10-2019 08:51

Gică Hagi a explicat de ce are nevoie fotbalul românesc pentru a ajunge la un nivel ridicat. „Regele” a fost invitat la emisiunea „Rețeaua de Idoli” de la TVR 2, potrivit Mediafax.

"Singura problema în România e că majoritatea gândim de azi pe mâine. Asta înseamnă ceartă între oameni. Și toată imaginea creată fotbalului e negativă. Cred că e foarte greu să ai succes. Pentru a avea succes trebuie să ai o strategie la nivel național care să aibă 3 T: timp, tineri, talentați.

Citește și: Tonel Pop face noi dezvăluiri- Pe urmele cui sunt acum anchetatorii

De azi pe mâine nu ne putem bate cu cei de afară. Românul e egal cu brazilianul, americanul, spaniolul, neamțul. Avem talent cu nemiluita, dar nu știm să-l selectăm. Istoria îmi arată că putem construi echipe pe ADN-ul românilor. România la nivel de națională se poate bate cu oricine. Nu la echipele de club, pentru că acolo sunt echipe uriașe, cu bani mulți", a spus Hagi la TVR 2.