Donald Trump consideră conflictul dintre turci și kurzi o încăierare între băiețandri - Peste 500 de oameni și-au pierdut viața

Autor: George Traicu
Publicat: 18-10-2019 13:01

Preşedintele american Donald Trump a salutat joi seara acordul de încetare a focului anunţat în Siria, explicând că el a decis cu bună ştiinţă să-i lase pe turci şi kurzi să se lanseze în această bătălie feroce, pentru că aceştia erau "ca nişte băieţandri" care aveau nevoie "să se încaiere", informează vineri AFP potrivit Agerpres

"Nu a fost ceva convenţional ceea ce am făcut. Am spus: au nevoie să se bată puţin. Ca nişte băieţandri, trebuie lăsaţi să se încaiere puţin şi apoi despărţiţi", a spus Trump în timpul unui miting la Dallas, în Texas.

Brett McGurk, fost trimis special al preşedinţiei americane pe lângă coaliţia anti-Stat Islamic, a calificat remarcile preşedintelui Trump drept "obscene şi ignorante".

"200.000 de persoane nevinovate refugiate, sute de morţi, informaţii credibile care vorbesc despre crime de război, prizonieri ai SI care evadează şi SUA care îşi evacuează şi bombardează propriile poziţii sau le cedează ruşilor. Doi băieţandri care se încaieră?!", a notat el pe Twitter. "S-au bătut câteva zile şi a fost mai degrabă brutal", a adăugat el, înainte de a sublinia că "nu a fost vărsat niciun strop de sânge american".

Trump a facilitat ofensiva turcă lansată miercurea trecută împotriva kurzilor din Siria, anunţând retragerea trupelor americane din nord-estul Siriei.

Bătălia s-a soldat cu peste 500 de morţi, în special kurzi, dintre care zeci de civili, şi cu 300.000 de refugiaţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).