Băsescu îl laudă pe Orban după succesul moţiunii: 'Exactitatea a fost impresionantă. Nu o să-i mai spun Sică Mandolină de acum'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 20-10-2019 22:42

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică seara, că a început să aibă încredere în Ludovic Orban pentru acuratețea predicției privind numărul de voturi cu care va fi adoptată moțiunea de cenzură. ”Nu o să-i mai spus Sică Mandolină”, a adăugat Băsescu.

”Eu am fost oarecum sceptic când spune Orban - am 237 de voturi - și a avut 238. Nu îi fac un compliment lui Orban, pe care l-am avut viceprimar, nu am avut o relație fericită, însă nici ostilă. Însă exactitatea cu care a știu să spună cifra care va fi la moțiune a fost impresionantă. Nu o să-i mai spun Sică Mandolină de acum, îi spun Ludovic Orban. A avut o predicție foarte exactă, la un vot diferență”, a declarat la Digi 24 Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Afirmațiile lui Traian Băsescu au venit ca reacție la declarațiile lui Ludovic Orban, potrivit cărora are o strategie pentru învestirea guvernului său.

”Va trebui să am o oarecare încredere când spune că va rezolva problema (învestirii noului guvern - n,r,). Singura variantă e să-i aducă înapoi pe Ponta, pe... Tăriceanu vine, dar își mai plimbă fizicul de manechin, Tîăriceanu vine cum este chemat, că asta e soarta lui. Primește funcții”, a mai spus Băsescu.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat că a stabilit mai multe strategii pentru a combate un boicot din partea senatorilor și deputaților PSD, dar şi pentru a mobiliza parlamentarii. ”Este stare de necesitate”, a apreciat liderul liberal.

”Am stabilit o strategie în cazul în care ne vom confrunta cu un boicot. Am prgătit o strategie de mobilizare, am introdus în Programul de Guvernare lucruri solicitate de partenerii de a combate un boicot din partea PSD, dar şi pentru a mobiliza parlamentarii. discuţii, am mai făcut o evaluare pe fiecare partener şi o evaluare a situaţiei în plan parlamentar şi am mai stabilit exact cu cine vom vorbi săptămâna viitoare”, a declarat Ludovic Orban.