Antrenorul Marius Baciu, despre retragerea echipei Daco-Getica: 'Au fost alte probleme care ne-au deranjat'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 24-10-2019 19:44

Daco-Getica Bucureşti a trimis înştiinţare, miercuri, către Federaţia Română de Fotbal că se retrage din campionatul Ligii 2 după 13 etape disputate în acest sezon, anunță MEDIAFAX.

Citește și: E oficial- Vom avea parte de mai multe zile libere

Forul confirmă acest lucru prin neprogramarea meciul de la finalul acestei săptămâni pe care echipa din Colentina ar fi trebuit să-l joace pe teren propriu, cu Sportul Snagov, însă modificările în clasament după acest abandon le va aplica abia după al doilea joc neprogramat. Managerul şi antrenorul echipei, Marius Baciu, spune că au fost mai multe motive la mijloc care au dus la acest deznodământ trist pentru Daco-Getica şi Liga 2. Fostul fundaş al echipelor Inter Sibiu, Steaua sau Lille spune că decizia este nereversibilă.

”S-a luat decizia de a ne retrage. Rezultatele, oarecum, ni le-am asumat. Ştiam. Au fost alte probleme care ne-au deranjat. Una din ele a fost problema cu transferurile, a doua a fost că jucăm cu tineri, cu copii, am fost şi dezavantajaţi la unele meciuri. Te doare. Noi chiar am încercat să facem ceva pentru copii noştri, dar şi situaţia că nu cred că puteau să ducă acest campionat. Nu aveam un lot numeros şi când se întâmpla o suspendare, două, era jalnic. Asta s-a şi întâmplat. Am pierdut trei jucători pentru meciul cu UTA, importanţi pentru noi, chiar dacă erau tineri.

Citește și: Pensiile și salariile sunt vizate- Măsurile propuse de noul Guvern

Nu am avut ce pune în loc şi am pierdut cu 6-0. La Ripensia (n.r. - unde s-a pierdut cu 2-7) a fost acelaşi lucru, nu am avut trei jucători. Tinereţea lor era interesantă, dar cred că trebuia să stea pe lângă alţi jucători, doi-trei, cu experienţă. Altfel puteau creşte. Am considerat că nu pot creşte nici ei numai cu rezultate negative”, a spus Marius Baciu pentru Liga2.ro.

După 13 etape, Daco-Getica Bucureşti ocupă locul 19 în Liga 2, cu 6 puncte, cu unul mai mult decât ultima clasată Sportul Snagov, echipă pe care ar trebuit să o întâlnească sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 11:00, în etapa a 14-a a Ligii 2. Meciul a fost neprogramat.